
Esti pasionat de jocuri pe calculator? Pierzi noptile in fata
monitorului? Te mai prinde seful si la serviciu jucandu-te? Ei
bine, afla ca in Romania sunt sute de tineri care nu doar ca se
joaca, sunt si platiti pentru asta.
Este vorba de cei care testeaza jocurile video ce urmeaza sa fie
lansate in intreaga lume.
Marile companii producatoare de jocuri video si-au deschis
reprezentante in Romania si pe langa productie au si departamente
de testare unde lucreaza in total peste 500 de oameni si…
angajarile continua.
Motivul pentru care Romania este preferata de companiile
producatoare este dat de un mix intre mana de lucru ieftina si
nivelul de pregatire si pricepere al tinerilor in ceea ce priveste
jocurile. Companiile din Romania au devenit locul unde se testeaza
principalele jocuri care apar acum in lume. De pilda Silent Hunter,
Prince of Persia sau... Avatar.
"Marii producatori de pe piata sunt in Romania de mai multi ani in
dezvoltare si angajeaza in continuare personal", spune Dan
Baclesan, membru Asociatia din Industria Electronica si
Software.
Doar la reprezentanta romanesca a Ubisoft lucreaza in prezent
350-360 de testeri, iar pana la sfarsitul anului cifra va creste la
500.
Salariul mediu pentru un tester se situeaza undeva la 500 de euro
pe luna, in functie de experienta.
"Jocurile au devenit foarte complexe. Daca acum cativa ani un joc
necesita 10 testeri, acum avem jocuri care necesita si 70 de
testeri", explica George Enescu, sef departament testare Ubisoft,
nevoia de a suplimenta numarul angajatilor.
Citeşte mai multe pe www.incont.ro
