Femeie din Petroşani, înşelată prin telefon de trei ori într-o zi, prejudiciul depăşind 8.000 de lei

de Pacala Dana - Mediafax, Nicoleta Medrea

Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliţiei Judeţene Hunedoara, inspector Bogdan Niţu, o femeie de 56 de ani a depus, joi, o plângere la Poliţia Petroşani în care reclama că a fost sunată, cu număr ascuns, de un bărbat care i-a spus că ar fi câştigat un premiu de 10.000 de euro la un concurs organizat de o companie de telefonie, transmite corespondentul MEDIAFAX.

La indicaţiile celui care a sunat-o, femeia a depus suma de 4.000 de lei la o agenţie bancară din Petroşani, pentru a intra în posesia premiului. În cadrul aceluiaşi apel, femeia a vorbit cu un alt bărbat cu identitate necunoscută şi, la solicitarea acestuia, a mers la un oficiul poştal din Petroşani, unde a depus prin transfer online alţi 3.500 de lei, pentru a intra în posesia premiului.

Câteva ore mai târziu, femeia a fost contactată telefonic de către un alt bărbat cu identitate necunoscută, iar la solicitarea acestuia a cumpărat zece cartele SIM reîncărcabile în diferite reţelele de telefonie, după care i-a comunicat acestuia, telefonic, codurile de reîncărcare.

Valoarea totală a prejudiciului este de 8.150 de lei, a declarat, vineri, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Hunedoara.

Ulterior, femeia a constatat că a fost înşelată şi s-a adresat poliţiştilor, care au întocmit un dosar penal pentru înşelăciune şi fac cercetări pentru a-i identifica pe autori şi a recupera prejudiciul.

 

 

Versiune mobil | completa