CSAT a aprobat planul referitor la achiziţia avioanelor multirol

de Departamentul Politic - Mediafax

CSAT a aprobat planul referitor la achiziţia avioanelor multirol (Imagine: Bogdan Stamatin/Mediafax Foto)

Consiliul Suprem de Apărare a Ţării (CSAT) a aprobat joi proiectul de "realizare graduală a capabilităţii de apărare aeriană" în cadrul programului «Avion multirol al Forţelor Aeriene".

"Membrii Consiliului au aprobat «Concepţia de realizare graduală a capabilităţii de apărare aeriană» în cadrul programului «Avion multirol al Forţelor Aeriene» în concordanţă cu interesele esenţiale de securitate ale ţării şi cu angajamentele asumate de România în cadrul organizaţiilor europene şi nord-atlantice", se arată în comunicatul CSAT.

Ministrul Apărării, Corneliu Dobriţoiu, afirma, la începutul lunii august, că procesul de achiziţie a avionului multirol de către Armata română a fost accelerat, urmând ca în circa două luni să se ia o decizie, după ce va avea loc şi o dezbatere în CSAT privind variantele aflate la dispoziţie.

Dobriţoiu declara atunci că modelele de avioane avute în vedere sunt avioanele de generaţia a V-a.

"Chiar dacă parcurgem o perioadă de austeritate economică grea, vă anunţ că am accelerat procesul de achiziţie a avionului multirol. În acest sens, exprim un angajament, un crez al meu mai vechi, conform căruia obiectivul strategic al României pentru achiziţia aparatelor multirol trebuie să fie achiziţia aparatelor de generaţia a V-a în următorii 20-25 de ani şi să traversăm tranziţia în cel mai economic mod cu putinţă. Accelerare înseamnă că procesul se va derula rapid şi nu va dura opt ani, ci va dura două luni şi vom lua cu certitudine o decizie. Modelele pe care le avem în vedere sunt avioanele de generaţia a V-a şi tranziţia să o facem cu costurile cele mai ieftine, cu avionul potrivit acestei tranziţii astfel încât să nu pierdem bani prin achiziţionarea unei structuri de aerodrom diferită când vom trece la avionul de generaţia a V-a", a spus Dobriţoiu.

Întrebat dacă avionul american de F-16 mai este o opţiune, Dobriţoiu a precizat că la acesta făcea referire.

"Despre asta vorbeam. Atât avionul F-16, cât şi F-35 folosesc aproape aceeaşi infrastructură de aerodrom, aceleaşi pachete de înarmare, or aceasta înseamnă o economie deosebită în bugetul unei ţări sărace", spunea ministrul Apărării.

El a dat asigurări că forţele aeriene române nu vor fi transformate "într-o companie de transport".

"Nu pot să nu observ cu tristeţe că România a ratat şansa a patru ani pentru a adopta o decizie politică, iar în acest sens vreau să fiu foarte clar. Spiritul, angajamentul politic pentru susţinerea parteneriatului strategic cu SUA nu trebuie să se manifeste numai în vorbe. În următoarele două luni veţi fi martorii unui angajament politic bazat pe fapte, nu cum a fost structurată această decizie în această perspectivă îngustă a multirolului în ultimii opt ani", a declarat Corneliu Dobriţoiu.

La începutul lunii septembrie, Dobriţoiu preciza, după întâlnirea cu omologul bulgar, Anyu Angelov, că în situaţia în care forţele aeriene ale celor două ţări se vor dota cu acelaşi tip de avion multirol, se vor analiza posibilităţile de cooperare în domeniile mentenanţei şi instruirii personalului.

 
Tag-uri:
csat
,avioane multirol
,

 

Versiune mobil | completa