Antonescu: Nu am avut altă soluţie decât excluderea lui Mircia Muntean; am ales răul cel mai mic

Antonescu: Nu am avut altă soluţie decât excluderea lui Mircia Muntean; am ales răul cel mai mic. Foto: Publimedia // Octav Ganea

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, marţi, că nu a existat altă soluţie decât excluderea vicepreşedintelui liberal Mircia Muntean din partid, el spunând că, prin această decizie, CNEx al PNL a ales răul cel mai mic.

"E o decizie nu neplăcută, ci dureroasă. Nu am avut altă soluţie. Am ales rău cel mai mic. O spun cu tristeţe, ca unul care-l cunosc, i-am fost - şi sper că voi fi - prieten de 20 ani. Soluţia pentru PNL nu putea fi alta. Mircia Muntean nu ne-a dat altă şansă, nici colegilor de la Hundoara, nici nouă, din conducerea centrală", a spus Antonescu despre decizia CNEx, luată prin vot secret, de a-l exclude din partid pe Muntean.

Antonescu a explicat şi motivele care au stat la baza excluderii lui Muntean din partid şi care ţin de de faptul că, de peste un an, la Hunedoara există un conflict manifest, iscat după ce Muntean a pierdut alegerile pentru şefia PNL Hunedoara în favoarea lui Mircea Moloţ.

Potrivit lui Antonescu, Muntean a făcut, timp de un an, declaraţii de o violenţă inacceptabilă împotriva colegilor de partid de la Hunedoara, el precizând că toate eforturile sale şi ale colegilor din conducerea centrală de a aplana acest conflict s-au soldat cu eşecuri.

Consiliul Naţional Executiv (CNEx) al PNL a decis, marţi, cu majoritate de voturi, excluderea din partid a primarului municipiului Deva, Mircia Muntean.

Primarul municipiului Deva, Mircia Muntean, a declarat, marţi, corespondentului MEDIAFAX, că nu crede că este posibil să fie exclus din PNL, mai ales că se află la Bruxelles, unde a fost a fost delegat de partid să participe la întâlnirea unei comisii.

Liviu Dădăcuş, liviu.dadacus@mediafax.ro

 

 

Versiune mobil | completa