Revolta care a zguduit dictatura comunistă

2  0  0  0 

FRICĂ. În vara anului 1977, minerii din Valea Jiului au băgat spaima în regimul comunist al lui Ceauşescu (FOTO: Mediafax)

La începutul lunii august 1977, minerii din Valea Jiului au organizat prima mişcare de protest anticomunistă din România. La greva generală din urmă cu 31 de ani au participat peste 40.000 de mineri hotărâţi să nu mai accepte sărăcia şi condiţiile grele de muncă.

Puţini dintre cei interesaţi să cunoască istoria recentă a ţării noastre ştiu că data când s-a strigat pentru prima dată în România "Jos Ceauşescu!" nu este 17 decembrie 1989, la Timişoara, ci 2 august 1977, la poarta II a minei din Lupeni.

Zilele trecute s-au împlinit 31 de ani de la greva minerilor din Valea Jiului, eveniment care la acea vreme a zguduit puternic regimul comunist al lui Nicolae Ceauşescu.

În 1977, minerii s-au manifestat ca un monolit curajos, organizat şi demn, care şi-a urmărit cu tenacitate transpunerea în viaţă a propriilor revendicări.

HUNEDOREANUL şi-a propus să rememoreze evenimentele produse în urmă cu 31 de ani, apelând la mai multe surse de documentare.

Nemulţumiţi de lege

Astfel, scriitorul şi publicistul Marian Boboc din Petroşani - care este autorul a două cărţi care tratează greva minerilor din 1977 - spune că greva minerilor din 1977 a fost prima mişcare de protest anticomunistă a muncitorilor din România. "Greva s-a declanşat în primul rând din cauza faptului că minerii erau foarte nemulţumiţi de prevederile cuprinse în Legea Pensiilor, promulgată de Ceauşescu", afirmă Marian Boboc.

Cercetătorii spun că totul a început de la cutremurul din 4 martie 1977, care a afectat grav producţia industrială şi exporturile de mărfuri alimentare pe care contase Ceauşescu pentru a reduce datoria externă a ţării. Din acest motiv, el a luat atunci o serie de măsuri aberante, de redresare a situaţiei economice, una dintre acestea fiind promulgarea noii legi a asigurarilor sociale de stat. Această lege prevedea, printre altele, prelungirea vârstei de pensionare a minerilor, de la 50 la 55 de ani, excluderea de la pensia de invaliditate a unei largi categorii de mineri şi prelungirea programului de lucru în mine.

Ca formă de protest faţă de restricţiile impuse de noua legislaţie a pensiilor, minerii din Lupeni au început să se strângă în număr mare, în dimineaţa zilei de 1 august 1977, în curtea exploatării miniere, huiduindu-l pe unul dintre directorii minei, care a încercat o aplanare, prin dialog, a conflictului de muncă.

Securitatea a aflat imediat despre protestul minerilor şi a început să-şi facă simţită prezenţa în zonă, prin câţiva ofiţeri, care au primit sarcina să urmărească cu atenţie desfăşurarea evenimentelor şi să raporteze ce se întâmplă. Ofiţerii de Securitate au fost reperaţi imediat de mineri, care, iritaţi, le-au cerut să nu intre în interiorul exploatării miniere, deoarece riscă să provoace "un măcel".

Ordinele generalului Macri

Luând cunoştinţă de situaţie, generalul Emil Macri, şeful Direcţiei a II-a din cadrul Securităţii Statului, a ordonat ofiţerilor săi din zona de conflict să-şi întărească activitatea de culegere de informaţii, iar Miliţiei din Lupeni să supravegheze pas cu pas persoanele cu antecedente politice şi să nu intervină sub nicio formă în forţă decât în situaţia în care minerii sau alte persoane din zonă se dedau la "acţiuni duşmănoase" împotriva unităţilor socialiste, a sediilor organizaţiilor de partid, ori a organelor de stat din zona Văii Jiului.

Încercarea de a purta un dialog cu cei aproximativ 3.000 de mineri din curtea Minei Lupeni a unei delegaţii formate din primul secretar de partid din Petroşani, Negruţ Clement, din directorul general al Centralei Cărbunelui şi din alţi responsabili pe linie de partid, a sfârşit lamentabil. Agresivi, minerii i-au supus unui bombardament cu resturi de mâncare, îmbrâncindu-i cu putere spre ieşire. Când furiei minerilor i s-au adăugat şi protestele locuitorilor din Lupeni, adunaţi în număr mare în exteriorul minei, liderii de moment ai minerilor au instalat un microfon şi amplificatoare pe ghereta paznicului de la poarta II a minei, invitându-i pe doritori să ţină cuvântări, în care să-şi exprime nemulţumirile.

În după-amiaza zilei de 1 august 1977, locuitorii Lupeniului au fost alertaţi de zvonul că armata a blocat Defileul Jiului cu intenţia de a bloca Lupeniul. Imediat ei au decretat mobilizarea generală a tuturor exploatărilor miniere din Valea Jiului: Aninoasa, Petroşani, Vulcan, Bărbăteni şi Uricani. Tot atunci, 11 mineri au rechiziţionat un autobuz al minei Lupeni, cu care au parcurs întregul traseu al exploatărilor miniere menţionate mai sus, chemându-i pe ortaci la grevă.

Dobre a devenit liderul minerilor

În noaptea de 1 spre 2 august 1977, circa 1.000 de mineri, care au refuzat să intre în şut, s-au adunat în curtea exploatării miniere într-o tensiune crescândă. Orice discuţii cu ei au fost sortite eşecului. În faţa acestei situaţii, directorul minei, Traian Avramescu, a capitulat, sfătuindu-i pe ortaci să facă ce cred ei că e mai bine. În acel moment, unul dintre mineri, Constantin Dobre, a luat iniţiativa şi le-a cerut ortacilor să declanşeze acţiuni de protest, impunându-se astfel ca lider al acestora.

Imediat aceştia şi-au confecţionat pancarte pe care scria: "Vrem 6 ore de program şi pensie la 50 de ani", "Vrem să fie respectată munca minerilor!", "Jos burghezia roşie!", "Jos Ceauşescu!". Pe la ora 2 din noapte, coloana minerilor conduşi de Dobre a fost primită cu urale de locuitorii din Lupeni şi Paroşeni.

Deoarece Nicoale Ceauşescu se afla de câteva zile la reşedinţa sa de la Neptun, unde avusese o întâlnire oficială cu Santiago Carillo, preşedintele Partidului Comunist spaniol, prima informare despre greva minerilor din Valea Jiului a fost recepţionată la Bucureşti, pe 1 august 1977, de primul-ministru Manea Mănescu. Acesta i-a convocat urgent la cabinetul său pe Gheorghe Pană, membru CPEx, preşedinte al Uniunii Generale a Sindicatelor din România, şi ministru al Muncii, şi pe Constantin Băbălău, membru în Comitetul Central şi ministru al Minelor.

După mai multe ore, aceştia au decis să-l informeze pe Ceauşescu, care i-a însărcinat să se deplaseze urgent în Valea Jiului şi să rezolve problemele minerilor. Ca urmare, o comisie care-l avea în frunte pe Ilie Verdeţ, secretarul Comitetului Central al Partidului Comunist Român, a aterizat, în seara zilei de 1 august, cu un elicopter la Petroşani şi, după o şedinţă-fulger, ministrul Minelor a fost delegat să discute cu greviştii. Încercarea acestuia s-a soldat cu un eşec, deoarece minerii i-au spus că nu discută decât direct cu Ceauşescu.

A doua zi dimineaţa, pe 2 august 1977, aproximativ 15.000 de mineri din toată Valea Jiului s-au strâns în incinta Minei Lupeni şi i-au cerut lui Ilie Verdeţ să-l cheme pe Ceauşescu.

Minerii i-au sechestrat pe liderii PCR

Minerii scandau întruna: "Vrem să vină personal Ceauşescu!".  Ilie Verdeţ le-a spus că "iubitul conducător" este ocupat cu importante treburi de stat, dar, văzând creşterea tensiunii protestatarilor, s-a angajat să vorbească telefonic cu şeful statului. Atunci când Constantin Dobre l-a însărcinat pe Octavian Dumitru, şef de brigadă la Aninoasa, să-l însoţească pe Verdeţ la poştă, împreună cu alţi zece protestatari, în scopul de a urmări ce vorbeşte cu Ceauşescu la telefon, demnitarul a încercat o şmecherie, spunându-le că trebuie să telefoneze de la Consiliul Popular. Enervat, Octavian Dumitru l-a luat pe Verdeţ de gulerul hainei şi i-a cerut să meargă cu ei la poştă. Aici, apelurile telefonice către Ceauşescu la Neptun au rămas fără răspuns. Ca urmare, Verdeţ, Pană, primul-secretar de partid din Petroşani şi primarul din Lupeni, au fost introduşi în ghereta portarului de sub tribuna improvizată de pe care ţineau cuvântări greviştii, unde au fost puşi sub pază, nefiind lăsaţi nici măcar să-şi satisfacă necesităţile fiziologice. Numai Verdeţ a fost scos de câteva ori pentru a lua legătura cu Ceauşescu. În jurul orei 16, Verdeţ i-a comunicat preşedintelui mesajul impus de mineri: "Vă rog să veniţi imediat, situaţia este gravă!". Pentru a nu da şi alte amănunte din care să reiasă că era ostatic, unul dintre mineri a întrerupt legătura telefonică.

Alertat de caracterul acţiunii, Ceauşescu şi-a întrerupt vacanţa de pe litoralul Mării Negre, îmbarcându-se în elicopter, cu direcţia Petroşani

Escortat de un convoi de limuzine negre, pe care se căţăraseră "băieţii" din garda sa de corp, Ceauşescu nu a reuşit să treacă prin cordonul de mineri, fiind nevoit să parcurgă pe jos, drumul până la biroul directorului Exploatarii Miniere Lupeni, acompaniat de lozincile "Ceauşescu şi minerii!", "Ceauşescu şi poporul!". Martorii spun că, în acel moment, Ceauşescu a fost şocat de prezenţa unei mase atât de mari de demonstranţi ostili.

Revendicările minerilor

Imediat minerii i-au prezentat lista cu cele 23 de revendicări, care a fost citită de Constantin Dobre. Aceasta cuprindea, printre altele, reducerea zilei de lucru de la 8 la 6 ore, revenirea la 50 de ani ca vârstă de pensionare, revizuirea criteriilor de acordare a concediului medical, asigurarea de locuri de muncă pentru soţiile şi fiicele de mineri, angajarea de personal medical specializat pentru lucrul in mine, relatarea obiectivă în presă a grevei.

Minerii mai cereau ca "niciun grevist să nu fie arestat, anchetat sau persecutat în urma mitingului grevist de la Lupeni". Luând microfonul din mâna lui Dobre, Ceauşescu a început cu un tremur în glas: "Tovarăşi, aşa nu se poate. Este o ruşine pentru întregul popor. O ruşine. Am luat notă de cerinţele voastre!". Apoi, a trecut direct la punctul care se referea la scurtarea zilei de muncă, pretinzând că, de fapt, conducerea partidului dorea reducerea, dar că minerii s-au opus. Atunci, din mulţime s-au auzit strigăte furioase, precum: "Ba nu noi, hoţilor, bandiţilor!".

A încercat să-i sperie pe mineri

Ceauşescu a încercat apoi altă stratagemă, propunând introducerea programului scurt de lucru în etape, pentru exploatările din Valea Jiului, începând cu Lupeniul. I s-a răspuns prompt, în cor: "Ziua de muncă de şase ore, începând de mâine!". Atunci, Ceauşescu a încercat să-i sperie pe mineri cu o invazie sovietică: "Fiţi oameni cuminţi, şi mergeţi din nou la lucru, căci altfel vom fi călcaţi în picioare de ruşi!".

Minerii nu s-au lăsat păcăliţi şi au început să huiduie şi să strige: "Jos Ceauşescu!". Observând că Ceauşescu făcuse spume în colţul buzelor din cauza nervilor, dar şi pentru a detensiona situaţia, Dobre a făcut un apel la calm, rugându-i pe ortaci să-l lase pe preşedintele României să termine ce avea de spus. Ceauşescu s-a adresat apoi pe un ton mai conciliant, declarându-se de acord cu revendicările, promiţând pe cuvânt de onoare că nu se vor lua măsuri împotriva organizatorilor grevei şi că li se va cere socoteală tuturor celor vinovaţi de neajunsurile minerilor. Mulţumiţi de cele auzite, minerii s-au împrăştiat, iar unii şi-au reluat chiar lucrul în schimbul din noaptea de 3 spre 4 august.

Efectele grevei

Scriitorul Marian Boboc afirmă că, după terminarea grevei, Securitatea a trecut la acţiune. Peste 300 de mineri au fost strămutaţi discret în alte zone miniere din ţară, iar alţi peste 600 de mineri au fost interogaţi de Securitate. Dintre aceştia, 15 mineri - consideraţi ţapi ispăşitori - au fost condamnaţi la pedepse cuprinse între doi şi cinci ani de închisoare, pe motiv că "au tulburat liniştea şi ordinea publică".

În România, ştirea despre greva din Valea Jiului s-a răspândit numai în şoaptă, nici aparatul de propagandă al partidului, nici presa necomunicând nimic.

În cotidianul judeţean "Drumul Socialismului" nu s-a făcut nici măcar o aluzie despre cele întâmplate la Lupeni, în timp ce în numărul din 4 august 1977 a ziarului "Scânteia", se scria, printre altele, următoarele: "În dialogul purtat cu minerii din Lupeni, tovarăşul Nicolae Ceauşescu şi-a exprimat deplina încredere că acest important detaşament muncitoresc al Văii Jiului îşi va organiza în cele mai bune condiţii munca, va da dovadă de disciplină muncitorească, va munci fără preget, pentru a îndeplini în mod exemplar sarcinile de onoare ce îi revin (...)".

----------------------------------------------

"Este păcat că istoricii de astăzi nu scot în evidenţă faptul că greva minerilor din Valea Jiului, din august 1977, a fost prima mişcare de protest anticomunistă organizată în România. De aceea a fost Ceauşescu şocat când a ajuns la Petroşani şi a constatat acest lucru"

Marian Boboc, scriitor şi publicist din Petroşani

--------------------------------------------

50 a fost numărul minerilor din Valea Jiului internaţi la Spitalul de psihiatrie din Zam, după greva de la Lupeni din 1977