iPhone şi importanţa lui pentru Vodafone şi Cosmote

iPhone şi importanţa lui pentru Vodafone şi Cosmote

Clienţii operatorilor de telefonie mobilă Vodafone şi Cosmote vor afla în această seară preţurile la care cele două companii telecom vor pune în vânzare unul dintre cele mai mediatizate şi bine vândute telefoane din lume, Apple iPhone 4. După aproape doi ani şi jumătate în care Orange, liderul pieţei locale telecom, a avut exclusivitate în vânzarea computerului mobil, iPhone va intra din seara zilei de 16 decembrie şi în oferta celor doi operatori, care speră că astfel vor păstra sau atrage noi clienţi şi, mai important, îi vor determina să consume mai mult din profitabilele servicii de internet mobil.
O analiză a companiei Nielsen arată că utilizatorii iPhone consumă în medie de trei ori mai mult internet mobil decât un utilizator obişnuit. iPhone nu este genul de telefon care să fie ţinut în buzunar fără a avea activate serviciile de internet mobil - potrivit comentariilor făcute de utilizatori şi a datelor furnizate de operatorii de telefonie mobilă. În condiţiile în care preţurile la serviciile de voce au coborât puternic, atât ca urmare a competiţiei cât şi a reglementărilor europene şi naţionale, operatorii se bazează tot mai mult pe serviciile de date pentru a-şi conserva veniturile şi marjele de profit.

Internetul mobil poate dubla sau mări considerabil veniturile încasate de un operator de la un client. Spre exemplu, la Vodafone, cel mai ieftin abonament de voce costă 3,7 euro, iar cel mai ieftin abonament de net pe mobil 4,2 euro pe lună.

Orange România nu a oferit niciodată detalii în ceea ce priveşte vânzările iPhone, însă faptul că operatorul nu mai are exclusivitate în relaţia Apple îndeplineşte, probabil, cererile făcute în ultimii doi ani de către oamenii de vânzări ai Cosmote şi Vodafone către echipele de top management. iPhone - telefonul care a dus la o creştere a vânzărilor de smartphone-uri la nivel mondial - este unul dintre gadgeturile care a determinat clienţii să pună capăt unor contracte de ani zile cu unii furnizori de comunicaţii.

Citeşte mai multe pe www.zf.ro

 

 

Versiune mobil | completa