Cum s-au vândut maşinile noi în 2009 şi 2010

Cum s-au vândut maşinile noi în 2009 şi 2010

Deşi Volkswagen a înregistrat o scădere a vânzărilor de maşini noi în 2010 faţă de 2009, rămâne liderul pieţei auto europene, în timp ce Renault detronează Ford. Iată care este clasamentul mărcilor auto de pe piaţa autp europeană, în 2010, dar şi evoluţia lor faţă de 2009.

De la început trebuie remarcat progresul foarte bun al mărcii Renault, care ocupă poziţia a doua în clasamentul constructorilor din Europa. Un rezultate bun, deoarece Renault este contorizată separat de Dacia, "marca-fiică" a concernului francez clasându-se pe un foarte bun loc 16 în clasamentul european, la o diferenţă de numai 150 de unităţi faţă de rivalul coreean KIA. Totuşi, marca românească mai are mult până să ajungă la nivelul Skoda, care are vânzări duble, fiind plasată pe locul 12.

De fapt, dacă ne referim la TOP 10 din acest clasament, doar BMW, Renault şi Audi au înregistrat rezultate mai bune decât în 2009. Volkswagen, care rămâne cea mai vândută marcă din Europa şi în 2010, înregistrează un regres al vânzărilor destul de important, de 6,6%. Concurenţa germană, Ford şi Opel, nu stă nici ea mai bine, dar măcar aceste branduri populare ocupă poziţii bune în TOP 5, devansându-i pe francezii de la Peugeot şi Citroen.

De menţionat poziţionarea foarte bună a triadei premium germane Audi, BMW, Mercedes (în această ordine), care ocupă ultimele poziţii din TOP 10, imediat după Fiat, italienii având cea mai mare scădere faţă de 2009 raportat la principalii competitori. Japonezii nu stau pe roze: Toyota, Suzuki, Honda şi Mazda înregistrează un regres considerabil faţă de 2009, doar Nissan şi Mitsibishi fiind pe plus.

Citeşte mai multe pe www.promotor.ro

 
Tag-uri:
auto
,masini
,vanzari

 

Versiune mobil | completa