Avem o grămadă de bani, dar afacerile îşi continuă declinul

Avem o grămadă de bani, dar afacerile îşi continuă declinul

Statul începe noul an pe un munte de bani, cu 900 mil. euro de la FMI şi alte 2,5 mld. euro ce vor veni de la UE şi Banca Mondială, în timp ce în eco­nomia reală companiile private conti­nuă să concedieze personal, să închidă afaceri sau să intre în insolvenţă.

Apare astfel o discrepanţă în creştere între abundenţa de bani din vistieria BNR şi a statului, dar şi de pe piaţa financiară, şi de cealaltă parte economia privată, care a fost prea mult timp privată de lichidităţi şi comenzi şi nu reuşeşte să-şi revină din şocurile succesive pe care le-a resimţit anul trecut.

Băncile au ajuns să se sufoce sub zecile de miliarde de lei care băltesc în piaţă, iar dobânzile ROBOR au fost în cădere liberă în prima săptămână a anului, în timp ce creditarea nu dă niciun semn de revigorare, iar acest surplus de bani nu circulă spre economie.

Pe deasupra, semnalul dat pieţelor externe de FMI prin eliberarea unei noi tranşe de bani susţine tendinţa vizibilă de întărire a leului şi creşterea bursei din prima săptămână a anului, prinsă sub mirajul apropiatei listări a Fondului Proprietatea. Încă o dată România riscă să intre în capcana de a se încrede în ceea ce spune "oglinda" pieţelor financiare, fără nicio legătură cu şirul insolvenţelor din economia reală.

Dar chiar dacă guvernul a mai făcut eforturi să-şi plătească din datoriile către sectorul privat la presiunea FMI, pentru multe companii este deja târziu, mai ales în cazul în care băncile lor nu au mai avut răbdare.

Dintr-o dată, statul se găseşte într-o con­junc­tură favorabilă nesperată din punctul de vedere al surselor de finanţare: excesul de lichidi­ta­te în­treţinut de BNR pe piaţă permite Minis­terului Finanţelor să împrumute de la băncile locale şi dublu faţă de sumele programate şi la costuri în scădere, urmează să încaseze 1,2 miliarde de euro euro de la Comisia Europeană, mai primeşte 300 milioane de euro de la Banca Mondială, iar până la sfârşitul trimes­trului I va ieşi şi pe piaţa externă de capital de unde ar putea atrage încă un miliard de euro.

Citeşte mai multe pe www.zf.ro

 
Tag-uri:
afaceri
,bani
,criza

 

Versiune mobil | completa