Hunedoreanul
 

Minerii angajaţi la Companiei Huilei Petroşani nu vor fi disponibilizaţi fără soluţii alternative

3 septembrie 2010
Minerii angajaţi la Companiei Huilei Petroşani nu vor fi disponibilizaţi fără soluţii alternative

Fostul ministru al Economiei, Adriean Videanu, susţine că cei peste opt mii de angajaţi ai Companiei Naţionale a Huilei din Petroşani nu vor fi "disponibilizaţi fără soluţii alternative", referindu-se la protestul de vineri al ortacilor de la mina Uricani, despre care se vehiculează că ar urma să se închidă.

Videanu, a declarat, joi, pentru MEDIAFAX că producţia de huilă din Valea Jiului va fi dimensionată astfel încât aceasta să poată fi consumată în grupul de la Electrocentrale Paroşeni, iar Compania Naţională a Huilei (CNH) să aibă viitor în Hidroenergetica.

"Din punct de vedere economic, Compania Naţională a Huilei are viitor aşa cum am discutat. Sigur ea va trebui să fie dimensionată, din câte se fac evaluările în momentul de faţă, la o producţie de 1,7-1,8 milioane de tone pe an, care să asigure necesarul producţiei de energie în România. Intenţionăm, şi în momentul de faţă încercăm să urgentăm, un joint-venture la Paroşeni şi încercăm să dimensionăm cel de-al doilea grup astfel încât să consume această cantitate care ar putea să atingă acel break-even necesar în vederea funcţionării atât a CNH, cât şi a producătorului de energie, al Paroşeniului", a spus Videanu. Citeşte mai multe pe www.mediafax.ro.

COPYRIGHT © 2003-2007 PubliMedia International SA
Statistici SATI