Hunedoreanul
 

Marian Mihalache a declarat în faţa magistraţilor irlandezi că e nevinovat - VIDEO

de Mihai Radic |  3 februarie 2010
Marian Mihalache a declarat în faţa magistraţilor irlandezi că e nevinovat - VIDEO

Directorul adjunct al APIA Hunedoara a fost prezentat miercuri în faţa Tribunalului districtual din Dun Laoghaire, Irlanda, după ce, cu o zi înainte, i s-au prezentat acuzaţiile care i se aduc.


Mihalache a declarat în faţa magistraţilor că este nevinovat şi a refuzat să facă alte comentarii.
Marian Mihalache, care este şi vicepreşedinte al PD-L Hunedoara, este suspectat de uciderea Loredanei Pricăjan, o hunedoreancă care lucra ca asistentă în Dublin, cu care directorul adjunct al APIA a avut o relaţie amoroasă.
Judecătoarea Anne Ryan a cerut ca suspectul să fie evaluat psihologic şi să primească tratament medical adecvat. Tribunalul i-a desemnat, de asemenea, un translator lui Mihalache. Avocatul acestuia nu a cerut stabilirea unei cauţiuni pentru hunedorean, care va fi adus din nou în faţa instanţei în 10 februarie. Până atunci, Mihalache va rămâne în arestul Gărzii Irlandeze.


În 29 ianuarie anul acesta, Loredana Pricăjan, o tânără din satul hunedorean Vaidei, care lucra ca asistentă la un spital din Dublin, a fost găsită înjunghiată de zeci de ori într-un apartament din campusul Institutului Irlandez de Management. Poliţiştii care au venit la locul tragediei l-au găsit alături de trupul neînsufleţit al femeii pe Marian Mihalache, care era grav rănit în zona gâtului. Autorităţile irlandeze suspectează că a fost vorba de o crimă pasională comisă de hunedorean, care apoi a încercat să se sinucidă.


COPYRIGHT © 2003-2007 PubliMedia International SA
Statistici SATI