Pentru eroii fără morminte

SIajua <a href="http://mdaecrtsehos.com/">mdaecrtsehos</a>

Cum de in strainatate nu exitsa grija asta excesiva pentru viata cetatenilor? In Austria am facut baie in 5 lacuri, pe maluri diferite, in 12 zile. Toate aveau margini de tot felul, si adancimi peste 50 de metri.Si da, logica mea chiar cred ca se aplica. Daca ai avea un semafor in desert, ai sta la…

Semnati petitia pentru a forma Comunitatea Romanilor cu Bun-Simt www.petitieonline.ro/petitie-p55954054.html Pentru toti romanii care vor sa schimbe lucrurile in bine, in Romania. Pentru romanii inteligenti, curajosi si cu bun-simt. Trebuie sa ne unim, pentru ca unde-s multi puterea creste. Spuneti…

da, au fost victime e adevarat dupa 1945 dar asta e politica. victime au fost si in perioada 1900-1944 vand la putere erau liberalii taranistii...si alti "necomunisti&quo t; ( sau o fi fost tot pcr-ul la putere?).ca de ex.
-taranii ucisi in 1907
-tipografii ucisi in 1918
- muncitorii din curtea uzinelor grivita bucuresti ucisi ca niste pe niste caini de catre aramata in curtea uzinelor pt ca au cerut zi de lucru de 8 ore si salarii decente.
si exemplele pot continua
in concluzie trebuie relevate toate aceste lucruri nu numai cele de dupa 1944 cum faceau comunistii care nu vorbeau de ce fac ei ci numai de ce au facut altii inainte... asa ca...

da au fost victime e adevarat dupa 1945 dar asta e politica. victime au fost si in perioada 1900-1944 vand la putere erau liberalii taranistii...si alti "necomunisti" ( sau o fi fost tot pcr-ul la putere?).ca de ex.
-taranii ucisi in 1907
-tipografii ucisi in 1918
- muncitorii din curtea uzinelor grivita bucuresti ucisi ca niste pe niste caini de catre aramata in curtea uzinelor pt ca au cerut zi de lucru de 8 ore si salarii decente.
si exemplele pot continua
in concluzie trebuie relevate toate aceste lucruri nu numai cele de dupa 1944 cum faceau comunistii care nu vorbeau de ce fac ei ci numai de ce au facut altii inainte... asa ca...

în perioada celor aproape 45 de ani de teroare comunistäƒ (1945-1989), românia a devenit o å£aräƒ a crimei organizate, a camerelor de torturäƒ, a temniå£elor åŸi lagäƒrelor de exterminare. in tot acest timp, un popor întreg a träƒit în spaimäƒ, în umilinå£äƒ, minciunäƒ åŸi delaå£iune.
toate acestea nu ar fi fost posibile dacäƒ partidul comunist român nu ar fi organizat cu sprijinul moscovei åŸi nu ar fi dirijat acel diabolic aparat de opresiune denumit securitate. toate cadrele acestui aparat, fäƒräƒ nici o deosebire, au acå£ionat åŸi au fäƒcut parte din aceastäƒ poliå£ie politicäƒ.
pentru a ascunde åŸi a åŸterge urmele genocidului roåŸu, din indicaå£iile cc. al p.c.r., securitatea, miliå£ia åŸi justiå£ia comunistäƒ au început - printre altele -, încäƒ din 1969, o vastäƒ operaå£iune de selectare åŸi distrugere a arhivelor proprii, precum åŸi de falsificare a unor date åŸi documente importante.
deåŸi pare paradoxal, aceastäƒ acå£iune a continuat åŸi dupäƒ revoluå£ia anticomunistäƒ åŸi antisecuristäƒ din decembrie '89 (säƒ ne amintim de descoperirile întâmpläƒtoa re de la jieå£ åŸi berevoieåŸti unde au fost arse mii de documente ale securitäƒå£ii).
dupäƒ 1999, aceste operaå£iuni au continuat sub acoperirea legii 187/1999 (la adäƒpostul sintagmelor „siguranå£äƒ naå£ionaläƒ", „securitatea ca poliå£ie politicäƒ" åŸ.a.m.d.).
cea mai claräƒ dovadäƒ a continuäƒrii acå£iunii de åŸtergere a urmelor genocidului comunist este refuzul regimului iliescu prin sri, sie etc. de a respecta chiar åŸi legea 187/1999, în care a fost transformat pânäƒ la mutilare „proiectul ticu" privind deconspirarea securitäƒå£ii. pentru cäƒ, fäƒräƒ a avea cheile tuturor depozitelor arhivelor securitäƒå£ii åŸi în mod special fäƒräƒ a primi toate cartotecile, bäƒncile de date, microfilmele etc, activitatea cnsas este practic blocatäƒ. toate aceste realitäƒå£i demonstreazäƒ cäƒ revoluå£ia din decembrie '89 a fost transformatäƒ într-o simpläƒ rotire de cadre, puterea räƒmânând de fapt în mâinile aceloraåŸi structuri securisto-comuniste din eåŸalonul doi.
nouäƒ, celor care am supravieå£uit atâtor încercäƒri, ne este dat säƒ vedem astäƒzi cum cäƒläƒii a zeci de mii de români åŸi asupritorii noåŸtri sau mercenarii åŸi progeniturile lor deå£in funcå£ii de decizie în stat sau controleazäƒ mafiotic viaå£a economico-financiaräƒ a å£äƒrii, dupäƒ ce s-au îmbogäƒå£it peste noapte prin jaf, corupå£ie åŸi „inginerii financiare".
s-a îndräƒznit însäƒ åŸi mai mult, întrucât se încearcäƒ oficializarea versiunii cäƒ odioasa securitate åŸi securiåŸtii ei, prin patriotismul åŸi profesionalismul lor (sic!), au apäƒrat românia de teroriåŸtii din munå£i åŸi de bandele fascisto-maniste sau de träƒdäƒtorii åŸi spionii imperialiåŸtilor. totodatäƒ, într-o vastäƒ diversiune s-au pus în circulaå£ie date åŸi informaå£ii din care ar reieåŸi cäƒ genocidul comunist n-a existat întrucât n-au fost arestaå£i decât 2-3.000 de teroriåŸti, spioni åŸi criminali de räƒzboi, din care câteva sute ar fi decedat prin „moarte naturaläƒ".
ceea ce este åŸi mai grav este faptul cäƒ o parte din istoricii noåŸtri preia ca bune asemenea date false åŸi informaå£ii nocive.
nu se å£ine seama de dovezile irefutabile care stau la îndemâna oricäƒrui om de bunäƒ credinå£äƒ. prima dintre ele o reprezintäƒ baza de date a ministerului muncii care, prin aplicarea dl 118/990, a identificat cu documente oficiale cäƒ, dupäƒ 1990, mai erau în viaå£äƒ peste 100.000 de foåŸti deå£inuå£i politici, aceåŸtia reprezentând categoria tinerilor arestaå£i la vârsta de 17-24 ani sau a celor arestaå£i dupäƒ anii 1959-1960. însäƒ masa celor închiåŸi de regimul comunist avea vârsta cuprinsäƒ între 25-80 de ani, foåŸti deå£inuå£i care în cea mai mare parte au decedat pânäƒ în 1990.
dupäƒ cum nu se å£ine seama cäƒ între anii 1945-1989 au existat peste 130 de locuri de detenå£ie (închisori åŸi lagäƒre), din care unele, cum ar fi jilava, aiud, poarta albäƒ, gherla, aveau capacitatea de a deå£ine în jur de 10.000 de oameni odatäƒ.
plecân d de la asemenea date incontestabile åŸi de la alte documente, rezultäƒ cäƒ sub comunism peste douäƒ milioane de oameni au fost arestaå£i, deå£inuå£i în închisori åŸi lagäƒre, deportaå£i sau sträƒmutaå£i åŸi capturaå£i de trupele sovietice dupäƒ 23 august (nu luaå£i prizonieri, pentru cäƒ ostaåŸii români încetaseräƒ luptele, respectând prevederile armistiå£iului).
di ntre toå£i aceåŸtia, circa 15-20% au fost uciåŸi prin împuåŸcare sau exterminaå£i în închisori ori lagäƒre de muncäƒ forå£atäƒ. trupurile lor au fost aruncate în gropile comune sau în mormintele fäƒräƒ cruce, care sunt räƒspândite de la timiåŸoara pânäƒ la vladivostok.
î n afara acestora, alte mii de cetäƒå£eni români provenind din lumea å£äƒranilor înstäƒriå£i, a intelectualilor ori a militanå£ilor partidelor istorice au fost ridicaå£i în miez de noapte de la casele lor åŸi uciåŸi prin împuåŸcare pe marginile åŸanå£urilor ori în sträƒfunduri de codru sau au dispäƒrut fäƒräƒ urmäƒ. numele åŸi numäƒrul tuturor acestor martiri nu se vor åŸti niciodatäƒ, pentru cäƒ s-a fäƒcut åŸi se face totul spre a se åŸterge orice urmäƒ.
în memoria åŸi spre cinstirea lor, asociaå£ia foåŸtilor deå£inuå£i politici din românia (afdpr), prin filialele sale, a început încäƒ din 1991 säƒ ridice monumentele expuse în acest album, precum åŸi altele care nu au fost încäƒ fotografiate.
aceste monumente vor räƒmâne peste timp drept mäƒrturie a ceea ce a însemnat comunismul åŸi totodatäƒ locuri de pelerinaj åŸi închinare pentru eroii noåŸtri martiri ca åŸi pentru toå£i cei care au luptat åŸi au suferit în temniå£ele åŸi lagäƒrele de exterminare din å£aräƒ.
statul român postdecembrist nu s-a implicat financiar, exceptând unele instituå£ii locale, toate monumentele cuprinse în acest album fiind iniå£iate åŸi construite prin grija åŸi eforturile membrilor afdpr åŸi în mod deosebit prin sträƒdania preåŸedinå£ilor de filiale.
unele din aceste monumente au fost ridicate în apropierea unor groaznice închisori sau lagäƒre ale morå£ii, cum sunt cele de la aiud, poarta albäƒ, gherla, târgåŸor, piteåŸti, insula mare a bräƒilei, baia sprie, nistru, cavnic, miercurea ciuc, suceava, botoåŸani sau bicaz.
de asemenea, s-au înäƒlå£at monumente în unele din localitäƒå£ile din zonele muntoase în care s-au purtat lupte inegale cu trupele de securitate ori în satele în care au avut loc räƒzmeriå£e ale å£äƒranilor ce refuzau säƒ se colectivizeze. astfel, sunt prezentate în acest album monumentele de ia teregova, caransebeåŸ, sâmbäƒta, nucåŸoara, meidanchioi, chisindia, räƒstolniå£a, ibäƒneåŸti, mânzäƒleåŸti, mesentea, oraviå£a, vadu roåŸca.
în album sunt prezentate åŸi monumentele ridicate în diferite oraåŸe din å£aräƒ, cum sunt cele din alba lulia, bistriå£a-näƒsäƒud, bräƒila, cugir, cäƒläƒraåŸi, drobeta turnu severin, oradea, reåŸiå£a, satu mare, târgoviåŸte, timiåŸoara, iar, dincolo de hotare, la paris åŸi geneva.
unele dintre aceste sfinte monumente sunt adeväƒrate opere de artäƒ, altele sunt modeste dar cu adânci semnificaå£ii.
sunt în curs de construire sau în stadiu de proiect alte monumente în oraåŸele cluj, târgu mureåŸ, oradea, craiova åŸi râmnicu vâlcea.
în acest context trebuie menå£ionat cäƒ guvernul actual a stabilit printr-o hotäƒrâre publicatäƒ în monitorul oficial sprijinul financiar al iniå£iativei din 1994 a preåŸedintelui afdpr de a se ridica la bucureåŸti „monumentul naå£ional al jertfei åŸi luptei împotriva comunismului". locul propus: piaå£a presei libere. lucrarea: aripi - arh. mihai buculei.
fie ca toate aceste sfinte monumente säƒ räƒmânäƒ, de-a lungul timpului, spaå£ii de aducere aminte, de pelerinaj åŸi închinare. pentru ca generaå£iile care vin säƒ åŸtie åŸi säƒ nu uite cäƒ milioane de români s-au împotrivit comunismului, iar sute de mii de oameni provenind din elita politicäƒ åŸi intelectualäƒ a å£ârii, din rândurile tineretului idealist, dintre å£äƒrani sau înväƒå£äƒtori, preoå£i ori ofiå£eri ai armatei regale au suferit ori s-au jertfit apäƒrând demnitatea patriei åŸi valorile democraå£iei.

la 60 de ani de la martirajul bisericii unite cu roma
„în noaptea aceasta toti veti gäƒsi în mine o pricinäƒ de poticnire;
cäƒci este scris «voi bate päƒstorul si oile turmei vor fi risipite»".(mt. 26, 31)
asa le-a spus iisus christos ucenicilor säƒi dupäƒ cina cea de tainäƒ, în drumul lor spre muntele mäƒslinilor.
de aproape douäƒ mii de ani istoria tuturor popoarelor a confirmat acest adeväƒr. puterea omeneascäƒ, potrivnicäƒ credintei crestine, a gândit si a actionat în acest mod. cäƒile si mijloacele folosite pentru stäƒpânirea fiintei umane au fost, în decursul veacurilor, multiple si foarte variate. „dezbinäƒ si stäƒpâneste" era - si poate mai este - una din ele, iar când aceasta nu a dat roadele asteptate, se mai fäƒcea un pas: se alunga päƒstorul. era ferecat în lanturi omul ce se voia a fi, în numele unui ideal crestin ori national, scut de apäƒrare a credintei si a neamului. scopul räƒmânea acelasi: risipirea turmei pentru a o putea jefui mai usor.
arestarea episcopilor bisericii române unite la sfârsit de octombrie 1948 s-a înscris în aceastäƒ sträƒveche practicäƒ omeneascäƒ. puterea politicäƒ comunistäƒ, sprijinitäƒ moral de ierarhia bisericii ortodoxe de la moscova si din taräƒ, s-a folosit de metode împrumutate, experimentate, barbare, pentru a constrânge pânäƒ la cedare sau suprimare fizicäƒ. päƒstorul nu trebuia numai alungat, ci si izolat si exterminat. nu unul, ci întreaga institutie pe care o reprezenta si o slujea, întreaga bisericäƒ românäƒ unitäƒ. masele de credinciosi au fost socotite o turmäƒ cuvântäƒtoare gata de a primi, cu multäƒ usurintäƒ, alti päƒstori.
s-a vorbit si chiar s-a hotäƒrât în numele lor: la cluj, la bucuresti, la alba iulia. în numele unei false reuniri, s-au încäƒlcat în urmäƒ cu cincizeci de ani, peste tot, legi omenesti, legile fräƒtiei, si legi divine, ale iubirii crestine si ale adeväƒrului dumnezeiesc. au fost suprimate de cäƒtre reprezentantii puterii politice comuniste - cu sânge rece, säƒlbatic - vieti vinovate doar de marea lor statornicie într-o credintäƒ primitäƒ de bunäƒ voie si într-o bisericäƒ slujitäƒ cu deplin devotament de ei si înaintasii lor.

episcopii cad pe rând, dar au urmasi. räƒul a atins totul, fäƒräƒ a putea opri continuitatea. lanturile s-au înmultit o vreme. victimele au sporit. credinta în biserica unitäƒ e mäƒrturisitäƒ însäƒ în catacombe, de cäƒtre cei räƒmasi acasäƒ, sau în închisori, päƒnäƒ în cel din urmäƒ ceas al vietii lor, de cäƒtre cei condamnati.

ierarhii bisericii greco-catolice - episcopii ioan suciu (de la blaj), iuliu hossu (de la cluj-gherla), alexandru rusu (de la baia mare), ioan bäƒlan (de la lugoj) si alexandru aftenie (de la bucuresti), împreunäƒ cu o parte din elita de vârf, canonici, protopopi, profesori la institutiile de înväƒtäƒmânt teologic, functionari superiori în cadrul eparhiilor, au început säƒ sträƒbatäƒ calea crucii, pornind fiecare, din celulele politistilor ce i-au arestat, pentru a ajunge, cu totii, în închisoarea din subsolul ministerului de interne. era o primäƒ concentrare a lor în conditii de privare a libertäƒtii.
acolo - la bucuresti - avea säƒ se dezläƒntuie furia împotriva episcopilor români uniti, împotriva preotilor arestati o datäƒ cu ei sau în zilele urmäƒtoare. acolo s-a încheiat viata unuia dintre ei - vasile aftenie - în cele mai îngrozitoare chinuri, dupäƒ ce si el si ceilalti au cunoscut alte câteva locuri de detentie. erau în capitala täƒrii si în împrejurimi aproape douäƒzeci de închisori - în cläƒdirea comitetului central al partidului comunist, la ministerul de interne, la militia capitalei si uranus, la jilava si väƒcäƒresti, la malmaison si calea rahovei, bragadiru si ghencea, popesti-leordeni si pipera rosie, kretzulescu si beldiman, spitalul colentina, spitalul nr. 9 - berceni, baläƒceanca si, desigur, si altele.
pentru episcopii români uniti si pentru preotii aceleiasi biserici au fost transformate, în 1948, în lagäƒre de concentrare si câteva mânäƒstiri ortodoxe, cea de la dragoslavele, cäƒldäƒrusani si neamt, päƒzite si supravegheate. de aici, în mai 1950, au fost dusi la închisoarea da la sighetul marmatiei, iar dupäƒ cinci ani, în 1955, cei condamnati, räƒmasi în viatäƒ, vor fi räƒspânditi în închisorile comuniste de pe cuprinsul întregii täƒri, în lagäƒrele de la canal, iar celor trei episcopi supravietuitori, iuliu hossu, alexandru rusu si ioan bäƒlan, li s-a stabilit domiciliu obligatoriu.
biserica românäƒ unitäƒ continuäƒ säƒ existe, în ilegalitate, prin noi ierarhi, prin preotii si credinciosii räƒmasi în vechea lor credintäƒ
o primäƒ grijäƒ a episcopilor români uniti, scosi în 1948 din eparhiilor lor, si a nuntiaturii de la bucuresti a fost refacerea ierarhiei si continuarea activitäƒtii bisericii greco-catolice în conditii de ilegalitate. consacrarea noilor episcopi s-a fäƒcut din rândurile elitei clericale. erau, o parte, arestati o datäƒ cu episcopii si închisi împreunäƒ cu ei sau în locuri diferite. altii vor fi privati de libertate ceva mai târziu. cu totii se vor întâlni în închisoarea „episcopilor si a ministrilor" de la sighetul marmatiei si vor träƒi acolo, si în alte locuri, toate chinurile pregäƒtite celor care au jurat säƒ poarte crucea lui christos în numele lui si pentru apäƒrarea bisericii sale.
episcopii urmasi erau alexandru todea pentru mitropolia de la blaj, tit liviu chinezu pentru vicariatul de la bucuresti, ioan ploscaru pentru episcopia lugojului, ioan chertes pentru diaceza de cluj-gherla, iuliu hirtea pentru eparhia de oradea si ioan dragomir pentru românii uniti din maramures.
consacrarea lor s-a fäƒcut în clandestinitate în locuri si în conditii diferite, întotdeauna cu respectarea dreptului canonic al bisericii catolice.
dupäƒ gratiile închisorilor, în fata mortii, pentru apäƒrarea bisericii, a vietii si a demnitäƒtii crestine
la data consacräƒrii, unii erau în detentie - episcopii tit liviu chinezu si ioan chertes; altii se aflau încäƒ în libertate: alexandru todea, ioan ploscaru, iuliu hirtea si ioan dragomir, nu pentru multäƒ vreme însäƒ. au fost arestati (sau închisi) dupäƒ consacrare: ioan ploscaru, 25 august 1949 (prima arestare); ioan dragomir, 1950; alexandru todea, 30 ianuarie 1951 (rearestat) si iuliu hirtea, iulie 1953 (rearestat).
toti cei arestati, cu exceptia episcopului tit liviu chinezu, au fost judecati în urma unor procese penale deschise împotriva lor si condamnati la ani grei de temnitäƒ. ipss al. todea a fost condamnat la muncäƒ silnicäƒ pe viatäƒ sub acuzatia de a fi „periculos pentru societate", de cäƒtre tribunalul militar din bucuresti, la 15 februarie 1952. ipss ioan ploscaru în octombrie 1957 - februarie 1958 la 15 ani muncäƒ silnicäƒ si 8 ani degradare civiläƒ pentru crima de träƒdare de patrie, 8 ani muncäƒ silnicäƒ pentru instigare la crimäƒ de träƒdare de patrie, 8 ani închisoare si 5 ani interdictie pentru uneltire contra ordinii sociale.
adunati la un loc, anii erau atât de multi încât ipss era convins cäƒ nu-i va putea ispäƒsi. „era o condamnare la care nu mäƒ puteam gândi cäƒ as ajunge säƒ o si fac. de aceea nu am luat-o în serios, ci m-am încrezut în providenta divinäƒ."

episcopul ioan chertes a fost arestat pentru a doua oaräƒ în august 1956 si condamnat de tribunalul militar din cluj (1957) la 10 ani temnitäƒ grea pentru „agitatie publicäƒ". episcopii iuliu hirtea si ioan dragomir au fost si ei arestati (sau rearestati) si condamnati, în iulie 1953 si, respectiv, în 1950 - 1951, pentru ca decretul de amnistiere din 1964, säƒ-i gäƒseascäƒ în închisori.

de fapt procesele au fost precedate de arestäƒri si detentii anterioare, repetate, iar dintre cei sase episcopi consacrati dupäƒ 1949, cinci au fost judecati si condamnati, toti räƒmânând în închisorile comuniste pânäƒ la decretul de amnistiere din 1964. ei au träƒit ani multi în închisorile comuniste: ipss alexandru todea 16 ani, episcopii ioan chertes, ioan ploscaru si ioan dragomir, fiecare câte 14 ani, iuliu hirtea peste 11 ani, iar episcopul tit liviu chinezu a murit în închisoarea din sighetul marmatiei dupäƒ 5 ani petrecuti acolo si dupäƒ 7 ani de detentie comunistäƒ. este întâiul martir din noua generatie a episcopilor bisericii române unite.
martiri sunt de fapt cu totii, cei morti în închisori si cei ce au supravietuit, cäƒci toti si-au träƒit viata trecând prin nemäƒrginite chinuri si räƒmânând statornici în juräƒmântul fäƒcut la îmbräƒcarea hainei preosti si investirea lor ca arhierei.
ipss alexandru todea, dupäƒ trei ani de închisoare la sighetul marmatiei, printre episcopii räƒstigniti si morti în anii lor de tinerete, maturitate sau bäƒtrânete, chinuiti si batjocoriti si unii si altii, pânäƒ în ultimul ceas al vietii, si aruncati apoi în gropi, fäƒräƒ cruce si fäƒräƒ nume, este purtat, din 1955 pânäƒ în 1964, în alte închisori. cu lanturi la mâini si la picioare a trecut de la râmnicu säƒrat la pitesti, apoi la dej si la jilava, pentru a-l gäƒsi decretul de amnistiere, din 1964, în penitenciarul de la gherla. (la începutul lunii iunie, presedintele emil constantinescu i-a acordat cardinalului alexandru todea marea cruce a ordinului national „steaua româniei".)
tit liviu chinezu este cel de al treilea episcop care a murit în închisoarea de la sighet, la 15 ianuarie 1955. era o iarnäƒ geroasäƒ, aspräƒ chiar si pentru cei care sedeau în casele lor, la gura unei sobe încäƒlzite. episcopul tit liviu chinezu a închis ochii într-o celuläƒ nu numai neîncäƒlzitäƒ, ci si cu geamul larg deschis, pentru ca gerul päƒtruzând prin el säƒ-i cuprindäƒ trupul si säƒ-i sfâsie mai repede viata. o faptäƒ nelegiuitäƒ. o crimäƒ bestialäƒ.
la sighet a fost adus cu lotul celor 83 de detinuti - oameni politici, episcopi, preoti - în cele trei dube ce au intrat pe portile închisorii la 1 mai 1950. fusese detinut, mai înainte, împreunäƒ cu ceilalti episcopi si preoti, în mânäƒstirile transformate în locuri de închisoare - mai blânde, e drept, pregäƒtite säƒ macine doar constiinte - la mânäƒstirea neamt, apoi la mânäƒstirea cäƒldäƒrusani.
la sighet au fost strânsi la un loc - episcopi, preoti, fosti oameni politici - nu numai pentru izolare într-un colt îndepäƒrtat al româniei si apropiat, pentru orice eventualitate, de o taräƒ sovieticäƒ vecinäƒ, ucraina; ci s-a avut în vedere si decimarea lor. intrati fäƒräƒ nici o evidentäƒ în închisoare, asa au fost tinuti toatäƒ vremea si asa au iesit, toti cei morti, pe ascuns, în miez de noapte, purtati în saci de o cäƒrutäƒ spre un cimitir al säƒracilor, läƒsati acolo fäƒräƒ cruci si fäƒräƒ nume.
nici o urmäƒ în închisoare despre nimeni, nici o urmäƒ afaräƒ, dupäƒ cei plecati fäƒräƒ viatäƒ. nici chiar sfârsitul lor nu trebuia väƒzut de nimeni. potrivit regulilor nescrise, dar statornicite, probabil, prin ordin, ierarhi si preoti erau închisi în comun în celule de patru si sase persoane, pânäƒ când semnele de istovire se transformau, pentru temniceri, în certitudinea sfârsitului. atunci erau izolati si läƒsati säƒ moaräƒ în pustiul unei alte celule.
asa s-a întâmplat si cu episcopul tit liviu chinezu care - îsi aminteste ipss ioan ploscaru - a fost scos din celula 44 si dus pe aripa dreaptäƒ a t-ului (închisoarea era în formäƒ de t), la celula 62. l-au läƒsat singur, fäƒräƒ nici o asistentäƒ medicaläƒ, ba dimpotriväƒ, s-a dispus säƒ se deschidäƒ un geam, în acea iarnäƒ teribiläƒ a anului 1955. se poate spune cäƒ a fost ucis cu premeditare, prin frig si boaläƒ. când mäƒturäƒtorii-preoti au trecut pe acolo, au avut räƒgaz säƒ deschidäƒ usa. bolnavul atârna cu capul peste marginea patului, iar jos era o baltäƒ de sânge. a stat cinci zile în agonie, iar în ziua de 15 ianuarie 1955, pe când träƒgeau clopotele la biserica romano-catolicäƒ din sighet, a încetat din viatäƒ. adeväƒratäƒ moarte de martir. noaptea a fost cäƒrat cu cäƒruta si îngropat în acelasi cimitir, fäƒräƒ cruce si fäƒräƒ mormânt, päƒräƒsit pe malul izei, unde au fost înmormântati toti cei care au murit la sighet.
episcopul tit liviu era al 49-lea din lista martirilor de acolo, reconstituitäƒ prin cercetäƒrile întreprinse dupäƒ revolutie. al cincizecilea este constantin argetoianu, erau ultimele victime, din ultimele zile ale închi
sorii de la sighet.
ipss ioan ploscaru si-a avut si el crucea sa. primul contact cu securitatea si detentia are loc la lugoj (august-decembrie 1949), urmeazäƒ timisoara (decembrie 1949-mai 1950), bucuresti (ministerul de interne, mai 1950), jilava (mai - toamna lui 1950), sighetul marmatiei (octombrie 1950 - aprilie 1955), din nou jilava (aprilie 1955 - 27 septembrie 1955), în libertate (septembrie 1955 - 14 august 1956), închis la timisoara pentru a treia oaräƒ (15 august 1956 - 14 februarie 1957), la cluj (februarie 1957 - martie 1957), la ministerul de interne (6 martie 1957 - iunie 1957), malmaison si uranus (29 iunie 1957 - octombrie 1957). apoi gherla, pitesti, timisoara, din nou gherla (1957-1964). timp de 14 ani împliniti träƒieste în zece locuri de detentie, dintre care în unele revine de câteva ori. ipss ioan ploscaru descrie si cum se desfäƒsurau aceste schimburi, cum erau purtati de la o închisoare la alta, de obicei într-o dubäƒ-vagon, pentru a li se zdruncina säƒnäƒtatea fizicäƒ si psihicäƒ. „duba penitenciarului era un vagon, jumäƒtate amenajat pentru paznici, iar cealaltäƒ jumäƒtate pentru detinuti. aici erau douäƒ carcere pentru câte o persoanäƒ, separate de un coridor, apoi alte douäƒ încäƒperi unde intrau pânäƒ la douäƒzeci de persoane, foarte înghesuite, si în urmäƒ o cameräƒ mare pe tot latul vagonului, în care încäƒpeau cam cincizeci de oameni, sau chiar dublu dacäƒ erau înghesuite. in penitenciar aceastäƒ dubäƒ a devenit unitate numericäƒ. dacäƒ întreba cineva „câti au sosit?" - „cam o dubäƒ" se räƒspundea... duba era mijocul de transport si uneori si de pedeapsäƒ. vagonul-dubäƒ era legat de tren, apoi läƒsat uitat în vreo garäƒ douäƒ sau trei zile, sau chiar si säƒptäƒmâni. alteori, fäƒceau ocoluri mari prin taräƒ pentru a culege detinuti sau a-i depune la cine stie ce închisoare.&quo t;
episcopul ioan chertes a fost si el arestat, mai întâi la 28 octombrie 1948 si detinut la cluj, mânäƒstirea neamt, cäƒldäƒrusani. în mai 1950, cu întregul grup de internati de la cäƒldäƒrusani, a fost trasferat la sighetul marmatiei, unde räƒmâne pânäƒ în aprilie 1955, când este readus la securitatea din cluj si de aici eliberat la sfârsitul lui iulie. la 15 august 1956 a fost din nou arestat, condamnat si detinut în mai multe penitenciare si lagäƒre de exterminare (în douäƒ rânduri la gherla, apoi în bäƒräƒgan si deltäƒ la stoienesti, salcia, grind, periprava si ostrov).
episcopul iuliu hirtea a fost arestat chiar înainte de a fi desfiintatäƒ biserica greco-catolicäƒ prin decretul din decembrie 1948, în urma unei conferinte tinute la oradea în duminica misionaräƒ. a fost eliberat în februarie 1949. o nouäƒ arestare a sa a avut loc în iulie 1953.
episcopul ioan dragomir a fost si el prins si arestat, condamnat, purtat dintr-o închisoare în alta, pânäƒ în vara anului 1964, când s-a reîntors în satul säƒu natal, arinis din maramures, printre oamenii ce îl asteptau ca pe un trimis al cerului.
un räƒu fäƒräƒ margini, si locuri în care dumnezeu era mereu cu cei batjocoriti si chinuiti de cei fäƒräƒ de dumnezeu
nu stim dacäƒ se poate face o ierarhizare a räƒului din închisorile si lagäƒrele comuniste. lectura memoriilor publicate si a documentelor de arhiväƒ dovedeste cäƒ pretutindeni au fost secerate fäƒräƒ miläƒ vieti omenesti, iar cei închisi supusi la cel mai degradant regim de detentie posibil. nimic uman, nicäƒieri întelegere si bunäƒvointäƒ.
toti cei morti la sighet, toti cei închisi acolo, ierarhi si preoti, oameni de stiintäƒ si oameni politici, au fost adusi pentru a fi räƒstigniti. cei fäƒräƒ dumnezeu, asemeni iudeilor si lui pilat, îi vor batjocori si chinui, spunând pentru fiecare: „iatäƒ omul". iatäƒ oamenii ce vor trebui säƒ piaräƒ, era ordinul transmis din partea puterii si executat de un semianalfabet învestit ca sef al închisorii.


bäƒtrâni fäƒräƒ putere vor fi tinuti aici în celulele mortii singuri sau împreunäƒ cu altii, înghesuiti, noaptea scosi - cum relateazäƒ ipss cardinalul alexandru todea - la munci, pentru ei ori grele, ori înjositoare. erau cununile de spini asezate pe capul lor în vinerea mare. întregitorii neamului si urmasii aceluia ce a fost începutul în istoria politicäƒ a românilor trasilväƒneni, întâiul lor voievod si ierarh al tuturor - cum ne spunea nicolae iorga vorbind de episcopul inochentie micu - täƒiau lemne pe o „capräƒ", în ger ori ploaie, späƒlau coridoarele închisorii si closetele, luati în derâdere de cei ce-i päƒzeau, asemeni celor strânsi în vinerea mare, în fata lui pilat, la judecata lui christos.

regimul de detentie era identic pretutindeni. aiudul era o moaräƒ a mortii asezatäƒ în inima unui oras si a devastat elita spiritualäƒ, politicäƒ si militaräƒ prin înfläƒmâ nzire si izolare. tinuti în celule, fäƒräƒ lumina cerului, singuri sau îngräƒmäƒditi ca turmele în staul în celule insalubre si häƒituiti, fläƒmânzi, în ateliere improvizate, multi si-au pierdut viata acolo; unora li s-a räƒväƒsit mintea, altora li s-a risipit säƒnäƒtatea, anii cei mai buni din viata lor.
închisoarea din gherla, nu tocmai departe geografic de aiud, a fost foarte aproape prin regimul de viatäƒ impus celor aflati între gratiile sale. tot ca la aiud, acolo au fost închisi oameni din toatäƒ tara, de toate profesiile si de toate vârstele: episcopi si preoti, oameni de culturäƒ, oameni politici, militari, täƒrani etc. batjocoriti si înjositi, trasformati în lucräƒtori prin recalificare, reeducati prin chinuri supraomenesti, unii au ajuns în cimitirul închisorii, iar altii, cei ce au supravietuit, si-au continuat viata cum au putut si unde au putut, dupäƒ eliberare.

îngrozitor, revoltäƒtor, de necrezut era si la jilava, la fortul 13, în pivnitele ministerului de interne, la väƒcäƒresti, la canal, în închisoarea de la pitesti. ultimele douäƒ s-au detasat prin cruzime. s-au întemeiat amândouäƒ pe experienta gulagului rusesc, au fost inspirate de puterea sovieticäƒ si organizate de oameni instruiti acolo ori influentati de metode sovietice. la canal au fost dusi pentru a-si säƒpa singuri mormântul; la pitesti pentru a li se perverti sufletul si transforma trupul, când si cât se putea, în „unelte" cuvântäƒtoare.

memoriile celor räƒmasi în viatäƒ, istoriografia din anii 1990-1998 pe tema gulagului românesc, de la canal si pitesti, din celelalte închisori si lagäƒre, ne introduc într-o lume a infernului, pe care cei care au träƒit-o n-o pot uita, iar noi ceilalti niciodatäƒ nu o vom putea cuprinde la dimensiunile ei reale. a fost totul un produs al dementei, în fata cäƒruia nu putea säƒ reziste si säƒ învingäƒ decât cel ce credea într-un singur stäƒpân, în dumnezeu. „douäƒ lucruri crezute sincer - spune ipss ioan ploscaru - îl pot duce pe om la mântuire: cäƒ dumnezeu existäƒ si cäƒ el räƒspläƒteste binele si pedepseste räƒul. aici se cuprinde, în sâmbure, toatäƒ credinta si toatäƒ morala."
toti episcopii români uniti consacrati dupäƒ destituirea si arestarea întregii ierarhii a bisericii greco-catolice au fäƒcut parte din elita ecleziasticäƒ de primäƒ mäƒrime. toti au studiat în institutele teologice din apus - ca si înaintasii lor - având o pregäƒtire de exceptie, tot ca si ei: cu doctorate luate în teologie sau filosofie, cu studii de specializare, poligloti, oameni de credintäƒ, dar si de carte. räƒspundeau întru totul conditiilor cerute de codul dreptului canonic al bisericii catolice. fäƒceau parte, prin tot ceea ce însemnau în cadrul societäƒtii clericale si civile, din elita nationaläƒ. e o träƒsäƒturäƒ ce se cere subliniatäƒ.
prin atitudinea lor fatäƒ de puterea comunistäƒ, prin rezistenta la constrângerile morale si fizice ale aceleasi puteri, prin stoicismul cu care au rezistat si räƒbdat toate chinurile si înjosirile la care au fost supusi, ei sunt si martiri, martiri ai bisericii române unite pentru cäƒ aceastäƒ bisericäƒ au apäƒrat-o, si martiri ai neamului, cäƒci s-au opus implicit comunizäƒrii täƒrii.

întreaga ierarhie a bisericii greco-catolice din anii 1948-1989 räƒmâne în cartea de istorie a bisericii si a neamului ca o luminäƒ sträƒlucitoare în întunericul comunismului ateu. ei au fost si au räƒmas puternici, ca si înaintasii lor, prin credinta ce au stiut säƒ o apere cu pretul vietii, au fost puternici în închisori si lagäƒre acolo unde doar dumnezeu si cei care cred în milostivirea lui înving si sunt deasupra oricäƒror fapte omenesti, au fost si sunt si astäƒzi, cei räƒmasi în viatäƒ, aläƒturi de toti preotii supravietuitori si crestini mäƒrturisitori ai bisericii unite din vremuri de prigoanäƒ - imagini vii ale unor oameni de legendäƒ cäƒrora li se cuvine întregul nostru omagiu, si în primul rând cardinalului alexandru todea ce-si continuäƒ crucea pe patul suferintei si al lacrimilor fäƒräƒ de cuvânt.

Ei au murit pentru dreptate. Pentru că s-au răzvrătit împotriva unui regim care transforma România într-o închisoare. Un regim care le confisca oamenilor credinţa, pământul, libertatea. Au murit pentru că reprezentau tot ceea ce aveam mai bun.