
05copii
explic. foto:
- Copii -
- Familia - SPERANŢĂ. Alexandu şi Laurenţiu s-a născut în Ajunul Crăciunului din 2003 şi au adus familiei Tirica lumina speranţei
foto: Doru Nica
supratitlu:
Ajută-ţi aproapele!
titlu:
subtitlu:
Doi băieţi, gemeni, au nevoie de ajutorul semenilor pentru a putea face un tratament costisitor în străinătate, care le va îmbunătăţi starea de sănătate
Alexandru şi Laurenţiu Tirica sunt doi băieţi de cinci ani, din Brad, cărora viaţa nu le-a surâs. Ei nu se pot jucae ori alerga la fel ca alţi copii. Asta pentru că niciunul nu poate merge în picioare, iar Laurenţiu abia dacă poate să vorbească.
Copilăria lor are alte tipare. Imediat după naştere, gemenii au fost diagnosticaţi cu paralizie cerebrală spastică diplegică, redardare mentală uşoară şi epilepsie.
O veste cruntă
Gemenii Alexandru şi Laurenţiu sunt cei mai mici dintre cei patru copii ai familiei Tirica. Cei mari, un băiat de 25 de ani şi o fată de 18 ani, sunt perfect sănătoşi.
"În timpul sarcinii am fost la controale frecvente şi totul era normal. La şapte săpămâni am aflat că vom avea gemeni şi am fost cât se poate de fericiţi. Apoi, după naştere, pe la patru luni, pentru că mi se părea că nu mişcă aşa cum trebuie, am fost la spital cu ei, la Deva şi la Târgu Mureş. Medicii au spus că băieţii s-au îmbolnăvit după ce au suferit o traumă la naştere. Ei spun că nu li s-a acordat ajutorul necesar postnatal, că nu li s-a oxigenat creierul. Am crezut că pică cerul pe mine în momentul acela", povesteşte Reghinuţa Tirica, mama celor doi băieţi.
Tratament salvator în Ucraina
De atunci, a început calvarul pentru familia Tirica. Viaţa gemenilor îşi urmează cursul mai mult prin clinici. Laurenţiu suferă doar de retard motor, în schimb Alexandu are retard psiho-motor şi epilepsie. Primul poate vorbi şi este chiar foarte comunicativ, dar limbajul fratelui său geamăn este înţeles doar de apropiaţi. Laurenţiu iubeşte foarte mult cărţile.
"Stă la birou şi răsfoieşte cărţi cu poveşti. Ştie toate poveştile de copii şi le spune şi fratelui său. Lui Alexandu îi place muzica", mai spune mama copiilor.
Cu puţin timp în urmă, familia Tirica s-a adresat unei clinici de spacialitate din Ucraina, unde copiii ar putea fi supuşi unei intervenţii de corecţie de coloană şi unui tratament care le-ar putea îmbunătăţi considerabil viaţa. Costurile care le implică acest tratament se ridică la suma de 6.593 de euro, bani pe care familia nu-i are. Pentru cei care doresc să-i ajute pe cei doi micuţi, familia Tirica a deschis un cont la Banca Raiffeisen Bank S.A. - RO82 RZBR 0000 0600 1115 0522.
-----------------
"La clinica din Ucraina au mai fost tratate cu succes persoane cu astfel de diagnostice. Copiii s-ar putea recupera în mare parte dacă ar ajunge acolo"
Reghinuţa Tirica, mama gemenilor
